REFORMA EDUCAȚIEI TREBUIE SĂ FIE O PRIORITATE ASUMATĂ A NOULUI PARLAMENT ȘI A NOULUI GUVERN

Scrisoare deschisă 

Domnului Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal

Domnului Dan Barna, președintele Uniunii Salvați România

Domnului Dacian Cioloș, președintele Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate

Domnului Hunor Kelemen, preşedintele Partidului Uniunea Democrată Maghiară din România

 

În atenția Domnului Klaus Iohannis, Președintele României

 

BUCUREȘTI, 22 decembrie 2020 – Organizații și mișcări civice alături de profesori și asociații ale elevilor și studenților cer partidelor care formează noua coaliție parlamentară și de guvernare să își asume importanța educației ca pilon central pentru o Românie democratică și prosperă prin promovarea, în cadrul Guvernului și sistemului educațional, a unor persoane care au dovedit profesionalism, viziune și integritate.

Sistemul de educație are probleme de finanțare corespunzătoare, de formare a cadrelor didactice, infrastructură, incluziune, măsuri remediale și de sprijin și, nu în ultimul rând, de integritate. Societatea românească se confruntă cu consecințele acestor probleme, vizibile adesea prin politizare, prin greșeli de reacție și management la toate nivelurile, prin rata uriașă a migrației, prin pierderea conexiunii între societate și instituțiile statului manifestată prin dezinteres civic și prin absenteism la vot.

Din păcate, printre numele vehiculate pentru poziția de ministru al Educației sunt persoane care au dat deja măsura unei capacități de viziune și organizare limitată în funcția respectivă. Atragem în mod special atenția asupra posibilei desemnări a domnului Sorin Cîmpeanu pentru poziția de Ministru al Educației. Considerăm că măsurile implementate în mandatul anterior al acestuia, în Guvernul Victor Ponta (printre care  OUG 94/2014, care permitea plagiatorilor să renunțe la titluri fără a mai suporta consecințele) și ca președinte al Consiliului Național al Rectorilor (dintre care amintim doar Asocierea cu Alexandru Cumpănașu), dar și problemele de integritate (trecerea prin mai multe partide cu scopul obținerii unor funcții și apartenența la Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de Gabriel Oprea împreună cu George Maior) nu corespund standardelor pe care le impune o viziune reformatoare autentică.

În actualul context socio-politic, considerăm că viitorul guvern al României, alături de Președinte și de Parlament, are datoria responsabilității față de viitorul României prin respectarea educației și acordarea interesului cuvenit acesteia. O Românie educată trebuie să fie un proiect pus în practică cu responsabilitate și respect și nu un slogan golit de conținut și solicităm decidenților politici să dea măsura acestora prin numirea în funcțiile de coordonare a sistemului educațional la toate nivelurile a unor persoane care au demonstrat deja profesionalism, viziune și integritate.

 

Semnatari, în ordine alfabetică

Vă încurajăm să adăugați noi semnături, aicihttps://forms.gle/xonD9usBHvwfvr2s8)
Lista actualizată se găsește în josul paginii

 

Acțiunea Civică Galați

Adrian Miroiu, profesor universitar

Asociatia ACREMIS

Asociația Aradul Civic

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just

Asociația VOLUNTARI ÎN EUROPA

Brașovul Civic

Carmen Uscatu,fondatoare ”Dăruiește Viață”

Centrul pentru Studiul Democrației

Canada Save Roșia

Corupția Ucide

Dan Crudu – actor si profesor

Diaspora Milano

Diaspora Franța solidară cu România

Diaspora.ro

Emilia Șercan

Fejes Zoltán Levente, cadru didactic asociat UBB

Forum Apulum

Geeks for Democracy

Grupul civic CETĂȚEAN IMPLICAT

Inițiativa România

Melania Cincea, jurnalista

Oana Gheorghiu, fondatoare ”Dăruiește Viață”

Pentru Galați 

Radu Vancu

Reset Iași

#REZISTENȚA

Rezist Constanța

Rezist Budapesta

Rezist Galați

Rezistenta Civică Galați 

Ștafeta Steagului Uniunii Europene

Umbrela Anticorupție Cluj
Un Timbru Pentru Dreptate

Vă vedem din Sibiu

Actualizare semnături 24.12 ora 12:00 >1300

 

Barbuceanu,

Carmen Radoi, Părinte

Acsente Andrei, Parinte

Acsinte Gheorghe, Cetațean

Adelina Stănoiu, Cetatean

Adelina Stoian, Cetatean

Adina Radu, Cadru didactic

Adrian Bălăceanu, Cetatean

Adrian Mihai, Personal

Adrian Minculescu, inginer

Adrian SANDU, cetăţean român, particular

Adrian Szoke,

Adrian Visoreanu, Diaspora.ro

Adriana Gomoescu, G4d

Adriana Monica Brinza ,

Adriana Pitu, Parinte

Agachi Cristina, Independent

Agape Mihaela,

Agape Mihaela,

Aghei Zina , Părinte

Alban Claudia ,

Albu Cristina , Cetățeană căreia îi pasă de adevărata Românie educată.

Alex Bojinca ,

Alex Călin, actor, fiu de cadru didactic, cetățean dezamăgit și îngrijorat de atitudinea statului pentru educație

Alexa Nicoleta , Profesor

Alexandra Anton, Profesoara

Alexandra Bucur, Cetatean al Romaniei

Alexandra Dan, PF

Alexandra Giurgescu, Parinte

Alexandra Lisman, parinte,  cetatean al Romaniei

Alexandra Miroiu,

Alexandra Neamtu, Cetatean

Alexandra Patriciu,

Alexandra Stancu,

Alexandra Stefanescu, Parinte

alexandra tanase,

Alexandrescu Andrei,

Alexandrescu Mihael,

Alexandrescu Mircea,

Alexandrescu Petruta,

Alexandru Cadar, Cetățean

Alexandru Calinescu, Profeprofesor universitar emerit Universitatea „Al.I.Cuza”

Alexandru Cristina ,

Alexandru Csukor,

Alexandru Daniela,

Alexandru Iako, Cetatean

Alexandru Popescu, Inginer

Alexandru Posescu , Platitor de taxe

Alexandru-Claudiu RÂȚĂ, Cadru didactic

Alin Avram, personal

Alin Iliescu,

Alin Iordache, Profesor

Alin Nicula, Individual

Alina Bachner,

Alina Burlacu,

Alina Codreanu , Invatatoare

Alina Modoranu,

Alina Osiac, Parinte

Alina Raba,

ALINA TRANDAFIR,

Alina Zaharia , Profesor

Alma Lazar, persoana fizică

AMALIA NUȚU, Părinte

AMALIA NUȚU, PĂRINTE

AMALIA NUȚU, PĂRINTE

AMALIA NUȚU, PĂRINTE

Ana Crisu, Parinte

ANA DANIELA ILIESCU, PERSONAL

Ana Vasilache, Cetățean responsabil

Ana-Maria Blebea-Apostu, Parinte

Anastasia Stavrica , Student

Anca Crivat, Profesoara

Anca Danilov,

Anca Găleșanu, Părinte

Anca Gherman, Simplu cetățean

Anca Mălaiu ,

Anca Mateescu,

Anca Șoldănescu , Profesor

Anda Glișcă , Studentă

Anda Serban,

Anda Visan,

Andreea Burada, Mama

Andreea Burada, Mama

Andreea Elena Vartejanu, Parinte, contribuabil

Andreea Floristeanu, Cetatean roman

Andreea Nitan, Persoana fizica

Andreea Oprea,

Andreea Popescu, Cetățean și părinte

Andreea Popescu, simplu cetatean/parinte

Andreea, Studenta

Andreeea,

Andreescu Ana,

Andreescu Virgil-Gheorghe ,

Andrei Bogdan Virgil, Persoana fizica

Andrei Constantinescu,

Andrei Mircea Zamfirescu, Avocat

Andrei Stipiuc, Asist. univ. dr.

Andrei, Cetățean

Andreia Moraru, Federatia Dizabnet

Aneta preda, Persoana fizica

Angela Comlosan,

Angela Doina Săplăcan, părinte

ANGELA PODINA, CETATEAN

Angela Tudorii, Profesor, pensionar

angeli catalina,

Angelica Caliman, cetatean

Anghel Andreea Roxana , In nume propriu

Anisoara Batovski,

Anisoara Sandu Dragu , Avocat

ANNA TOROK , Individual

ANTOHI ANA, NU Sorin Cimpeanu

Anton Cristina, Parinte

Anton Danut Romeo, roman

Anton Mariana, părinte

Anton Paul, Cetatean

Antonela Vargau, Cetățean

Antonia Mihăilescu ,

Apahidean Vasile Lucian , Cetățean al României.

Ariciu Ionela, Profesor

Arseniu Rares, Cetatean

Augustin Buctaru, Cetatean interesat de viitorul copiilor nostri

Aura-Denisa Hentes, Părintele unei fetițe in clasa întâi. Timișoara

Aurora Buta, Cetatean cu copii a caror educatie a fost bataia de joc a guvernantilor ultimilor 25 de ani

Avasiloae Aurel , persoana fizica

Avasiloae Aurel , semnatar al scrisorii

Avram George Florin ,

Bacalu Iancu, Persoana fizică

Baceanu Iulia,

Badea Camelia , Personal

Badea Camelia Florentina , In nume personal.

Baican Diana ,

Baiu Catalin, Individual

Bajanaru Paul, Cetățean român responsabil

Balalau Alexandra,

Bălan Andreea, studentă

Balan Isabela, Cetatean român

Balan Isabela, Cetatean roman

Balan Raluca , Studenta 🙂

Balan Roxana, Cetatean care spera in schimbare

Balica Elena, Simplu cetatean

Bălțatu Isabela, persoană fizică

BANULESCU GABRIELA , Persoana fizica

Bara Constanța ,

Baranescu Adrian, Baranescu Adrian

Bărănescu Anca, Parinte

Barb Bogdan, Inginer

Barbascu Anca,

Barbu Andrei,

Bărbulescu  Mariana , lect.univ.dr., traducător

Bardut Anamaria Stefana, Cetatean

Barnoveanu Carmen, Cetățean al acestei tari

BAROI ANCA ROXANA , Profesor

Bati Andreea , cetățean

Bazic Miriam, Student

Beatrice Schaffhauser , Persoană fizică

Beatrice Tiron, Profesor de matematică

Beju Siana, Părinte

Benu Antoneta , Profesor

Berceanu Andra, Parinte

Berceanu Marius, Parinte

Bercu Ioana,

Bernat Adrian, Cetățean

Berza Liliana, Persoana fizica

Bianca Georgescu, Simplu cetatean

Bianca-Iulia Ciubotaru ,

Bija Mihaela , Profesoară

Biolan Ana Maria,

Bobeică Andreea Simona , Profesor

Bocos Ruxandra,

Bodnar, Cetatean

Bogdan Ciubuc, Persoana fizica

Bogdan Luca,

Bogdan Mustata,

Bogdan Piroska, Societatea Timisoara

Bogdan STRĂUȚ ,

Bohus Eva, Cetatean

Bonta Corina Anca, Persoana    fizica

Bornuz Stefan,

Borsan Daniela,

Boscan Georgiana, Cetatean roman si mama

Bosica Codruta,

Bostan Daciana, Economist

Botezatu Adina, Student

Botsch Ovidiu Rareș , Student

Boureci Adrian, Profesor

Brabete Alina , Cetățean

Brad Anca ,

BRATU PODINA, CETATEAN

Brumă Lorena-Mirela , Cetățean al României

Buciumanu Paraschiva, Profesor

Bucse Dumitru, Părintele unii copil de 7 ani

Budrala Dumitru, Astra Film

Bulboaca Mihaela, Parinte

Buliga Ana, Parinte a doi copii scolari, partener al scolii

Buliga Ioan Cristian, Contribuabil

BULIGA IOAN CRISTIAN, Contribuabil

Bumbac Nicoleta , Cetatean al Romaniei

Bunduc Mihaela , Cetatean

Bunea Andrei-Alexandru,

Burlacu Adriana, Parinte

Busescu Anca, Parinte

Butnaru Maria Madalina,

Butucaru Alex,

Buzas Vasilica Maria, Pensionar – Fost informatician la ISJ Hunedoara

Călin Crăciun , Profesor; redactor

Calin Mihaela, Cetatean

Călin Nicolae,

Călin Valerica, Conservator muzeal

Calistru Vasile Augustin, Student UMF

Camelia Panait , Contribuabil la bugetul statului

Camelia Rusu, Cetatean român

Camelia Suica, Cetatean roman

Camelia Tudor,

Capitanu Carmen , Profesor de matematica cu 40 de ani vechime

CAPOTA LUCRETIA, PERSONAL

Caprioru Bianca – Maria, Student

Caprioru Maria – Anca, Parinte

Caprioru Nicolae, Parinte

Caprita Cristina,

CARAP MARIAN, Român

Carmen Croitoru , Persoana fizica

Carmen Croitoru , Persoana fizica

Carmen Iordan, Persoana fizica

Carmen Otilia Spinu , Persoana fizica

Carmen Quach, Cetatean si parinte

Carmen Sahanagiu, Persoană privată

Carmen Tiron,

Carp Mirela , Profesor

Catalin Andrei, persoana fizica

Catalin Enescu, Persoana fizica

Cătălin Ioaniciu ,

Cătălin Lazăr, #Rezist MILANO

Catalin Preda, Părinte și cetățean român

Catalin Tataru,

Cătălina Fometici, Cetățean român, alegător, plătitor de taxe

Catana Elena, Cetățean al României căruia ii pasa de viitorul tinerei generatii

Cati Dragostin, Reporter

Cerasela Spînoae , parinte ingrijorat de soarta educatiei copiilor din Romania (grupul Parintii vor schimbare)

Cergā Andrei-Valentin, Student

Cernei Gabriela , Părinte

Cheita  Calin,

Chelariu Estera, Profesor

CHEREBET MARIA, CETATEAN EDUCAT

Chiper Gabriela Magdalena , Cetatean roman

Chirila Ioan,

Chiriță Gabriela-Cristina,

Chiș Dan-Mihai, Student

Chitoșcă Anca, Profesor

Christine Demeter, AHA!edu – fondator proiect educational, parinte, fost cadru didactic asociat, cetatean

Ciaus Enghin,

Cimpoeru Sorina, Cetatean si viitor parinte

Cîndea Cristian Alin,

Cioaca Catalin, Cadru didactic universitar

Ciobanelu Ionut, Persoana fizică

Ciobanu Dumitru Daniel, cetatean roman

Ciobanu Iulia, Cetatean cu drepturi depline, Parinte de prescolar

Ciocirlan, Contestatar

CIORBA CRISTIAN, Persoana privata

Ciprian Apetrei , Pofesor

Ciprian Boariu,

Ciprian Sîrbu, Cetatean caruia ii pasa de educatie

Cipu Cristina,

Cirimbei Cătălina Lacramioara, Parinte

Cirimbei Cristinel, Parinte

Cirlea Marina , Profesor

Ciubotaru Garofița, Cetățean

Ciuciu ionel, Cetatean.

Ciuciu Nicoleta, Cetatean

CIURICA PAUNA, PERSONAL

Ciurte Elena , Pensionară (educatoare)

Claudia Crespo, Personal

Claudia Ghita, Cetatean roman

Claudia Ionescu , Director școala Gimnazială nr 4 Elena Donici Cantacuzino Pucioasa

Claudia Nitu,

Claudia Pop, Cetatean

Clim Adina , Părinții cer schimbare autentica

Coandă Mihaela,

Codea Manuela, Parinte

Codiță Lucia , Persoana fizica

Codruta Rau,

Cojocariu Adina,

Colcea Madalina,

Coman Aurica, Parinte

Coman Cristina, Persoana fizica

Comanici Simona, Cetatean cu drept de vot

Conf. Univ. Dr. Habil. Serban Nichifor, Cadru didactic UNMB

Constantin Corina ,

Constantin Ilie, invățător

Constantin Pintilie ,

Constantin Stoian ,

Constantinescu Oana Madalina , cetățean

Corina Bolea, Profesor pensionar

Corina Cucui, drd. psiholog

Corina Foldi , Profesor

Corina Pal, Profesor

Corina Soare,

Corina Tataranu,

Cornelia Curca, Cetatean

Cornelia Ionescu,

Cornelia Vataman, Parinte

Corneliu Iridon, Parinte si contribuabil.

Corneliu Matei,

Cosmin Manolescu, Fundația Gabriela Tudor

Cosmin Vasiu, cetățean român

Cosmina Francu, Părinte

Coșoreanu Vlad,

Costache David,

Costea Adrian, Profesor

Costea Anda-Cristiana, Student

Costea Anda-Cristiana, Student

Costică Bîsceanu,

Costin Zamfir , Personal

Coteț Radu,

CRACIUN LUMINITA, parinte

Creasta Cosmina , Cetățean

Crenganiș Laura Diana,

Crengea ionut, Persoana fizica

Crenguta Ursaciuc, Parinte

Crina Tolcseres, Parinte

Crișan Teodor Gino,

Cristea Adriana , Pers fizică

Cristea Mariana, Parinte

Cristea Marina, persoana fizica

Cristescu Laura, Parinte si cetatean al Romaniei

Cristi Corobana, Asociatia Freedom Smile

Cristian Sarpe,

Cristian Stanciu,

Cristica Cristina, Parinte

Cristina Bacanu,

cristina cris, persoana fizica

Cristina Lazarescu , Părinte

Cristina Matei,

Cristina Modoi, lector universitar

Cristina Modoi, Lector universitar, UBB Cluj

Cristina Sarb ,

Cristina Șoptelea, poet, Societatea Culturală EXPO-ART Botoșani

Cristina Vănoagă, părinte, profesor

Cristina Zugravu , Cetățean român

Cristina-Ștefania Tănase , Profesor

Crivăț Maria-Irina , Persoană fizică

Crivăț Maria-Irina , Persoană fizică

Croitor Ileana, Cetățean

Croitoru Constantin,

Croitoru Elena-Larisa,

Crudu Daniel, Actor si profesor

Crudu Sofia , Profesor

cuc andreea,

Cucu Laura , Profesor

Cucu-Oancea Ozana, Institutul de Sociologie

Cuculea Ioana, Student/cadru didactic

Cuculea Ioana, Student/cadru didactic

Cucuteanu Stefania, Parinte, Profesor

Cujba Alexandru,

Cujba Cornelia, Profesoara

Culda Traian, Perzoana fizica

Curt-Ali Ghiulendan,

Cynthia Lazar, Artistă

Da, Cetatean roman

DA, estenevoie de o reformă adâncă a învățământului, profesor pensionar

Daina Ioana, Studentă

Damian Camelia Dumitra , Persoana fizica

Damian Eleonora , Cetățean

Damian Luminița-Corina, părinte

Damian Mircea,

Damian Mirela, Profesor

Dan Caloinescu,

Dan Cazacu, Doctor in matematică

Dan Gîlea , Personal

Dan Teodora, Parinte

Dana Papadims, Profesor

Dana Raduly, profesor

DANA SARMEȘ, ASOCIATIA CULTURALA CONTARSENS

Dana-Marias PETREA, Inginer

Dana, Parintii cer schimbare

Danciu Iulian, Inginer

Danciu Teodora, Profesor

DANCULEA GABRIELA DESPINA, PARINTE, CETATEAN AL ROMANIEI

Daniel – Valer Chis,

Daniel Bazac,

Daniel Calugaru, Pf

Daniel Coman,

Daniela Bunea,

Daniela Dobrescu, Cetățean al acestei tari !

Daniela Felicia Roman,

Daniela Macavei, parinte

Daniela Mitrofan , Reset

Daniela Musetescu, In nume propriu

Daniela Pascal,

Daniela Preotesescu,

Daniela Ranisav, Persoana fizica

Daniela Rațiu, jurnalist

Daniela Sbiera,

Daniela Stoica,

Daniela Voicu, Lector universitar

Dănoiu Elena, Profesor

Daria Bădiță-Nistor, Aradul Civic

Darie Daniela, Cetatean

Darvasi Eduard,

Dascalu, Valentin

David Camelia, parinte a doi elevi

David Diaconu ,

Decebal PUIU, Personal

Dedu Ileana Elizabeta , Cetatean

Deleșega Edward , Persoana fizică

Deliu Gabriel , Cetătean

Dengel Călin, Persoană fizică neafiliată

Denisa Mocanu, părinte

Derencu Ion,

Despin Simona, Persoana fizica

Diaconescu Roxana , Cetățean

Diana Bostaca, Parinte al unui elev

Diana Ciornei,

Diana Judeanu , Mama

Diana Manta, părinte

Diana Tanase , Parinte

Diana-Ruxandra Gheorghe, Cetatean

Dimitriu Livia, Persoana fizica interesata de soarta educatiei

Dimitriu Mihail, Cetatean al României

Dinga Elena, Personal

Dinu Elisabeta, Persoana fizica

Dinu Mihai, Cetatean

Dinu veronica,

Dobos Roxana, Persoana fizica

Dobrea  Mirela, Cetatean

Dobrin Simona, Profesor

Dobrinescu Ioan,

Dobrovicescu Sanziana-Cristina, Compozitoare

Doca Brindusa, Bibliotecar

Dogioiu Dragos-Ion, Persoana Fizica

Doina Jela, Scriitoare

Doina, Informatician

Dolores Rotariu Kiss, profesor învățământ primar

Donosa Irina,

Dorfman Iolanda, Profesor

Dorina Fonoage, Persoana fizica

Doru Bucuroiu, Parinte

Doru Ionescu., Cetatean

Dr. Augustin Curticapean, Conferentiar al UMFST TgMures

Dr. Mihaela Albu, Profesor

Draghiciu Claudia Nicoleta, Parinte

Dragomir Mihaela,

Dragu Ana, Asociatia Autism Europa

Draguleasa Edith , Civil

Drăgulescu Daniela ,

Drăgulinescu Alexandra Iulia, Student

Dragut Rodica, Parinte

Drosu Iordache Gina, Parinte

Duca Mircea,

Duicu Lorena Sabina ,

Duma Minodora , Mamă de doi elevi

Dumitras Lucia , Persoana fizică

Dumitrescu  Alexandru , Persoana fizica

Dumitrescu Alina, Profesor

Dumitrescu Andreea,

Dumitrescu Aurelia, Parinte

Dumitrescu Cristian,

Dumitrescu, Andrei

Dumitru Andreea,

Dumitru Danut Rosca , Cetatean

Dumitru Dumitrica Daniela ,

Dumitru Francesca,

Ecaterina, Parinte de elevi

Educația generațiilor care vin este tot ce ne a mai ramas ca speranța penru tara asta. România educata nu se face cu oameni care au demonstrat cand au fost in conducere, ca nu sunt capabili si nu doresc asta. E nevoie de oameni noi si vizionari care sa aduca Educatia in locul care i se cuvine. Cand pui in varful sistemului de Educație un plagiator si un cunoscut apropiat a tot ce inseamna plagiat, e un mare semn de intrebare., Sorin Robert

Eftenie Sorina-Marieta , Persoana fizica

Elena ,

Elena Balaci, Parinte si cetatean, educatia este fundamentul pe care putem reconstrui o noua Romanie

Elena Bardac, Persoana privata

Elena Ghioc, cetățean

Elena Todea ,

Elisabeta Jurca, Parinte disperat

Eliza Mic,

Emanuela Benchea ,

Emil Mihăescu, Parinte

Emilia Fazekas,

Enache Cristina, Parinte

Enache Petrut Razvan,

Enesel Horia, Pensionar

Eniță Andreea-Ioana, Elev

Epatov Maria, Profesor în învățământul preuniversitar

Eugen Nedelcu, Cetatean si parinte platitor de taxe

Eugen Panescu, Persoana privată

Eugen Tischler,

Eugenia Paval, Profesor

Eusebiu Diaconu,

Fagaras Cecilia, Parinte

Falamas Ionela, Părinte de viitor scolar

Felicia Văsuț,

Filip Armas, Persoană  fizică

Filip Carmen, Parinte

Filipescu Danut, Cetatean

Filpisan, Cetatean

Finatan George Grigore,

Fînățan Vasile Stefan,

Flavius I. Dordea, Român

Florea Mirela , Cetatean

Florea Nona, Calitatea de cetatean si de platitor taxe!

Florescu Dănuț ,

Flori Achim Neagu,

Florian Ionita, Persoana fizica

Florin Florea,

Florin Gabriel Petrica , Arheolog

Florin Navala,

Florin Rugina, Cetatean

Florina Luminos,

Fociak Elena , Profesor

Fratila Alexandru-Raul, Părinte, membru al Asociației de părinți din școala noastră, membru al unui grup civic de inițiativă al părinților

Frățilă Costică ,

Fratila Loredana , Profesor

Gabor Cornel ,

Gabriel Enache, Publicist

Gabriel Petric,

Gabriel Radulescu,

Gabriel Vacariu, Profesor, Universitatea din Bucuresti

Gabriela Alexandrescu,

Gabriela Anghel, Profesor

Gabriela Botezatu, Parinte – presedinte CRP

Gabriela C,

Gabriela Ilovan,

Gabriela Ionașcu ,

Gabriela Lungu,

Gabriela Marcu,

Gabriela Oprea, Persoana fizica

Gabriela Stroescu,

Gabriela Șuitariu-Frunză , Cetățean al României.

Gabriela Voicu, Profesor

Gageanu Marcela, PARINTE

Gall Monica, Monica

GEANI ILIESCU, personal

George Ardeleanu, Conf. univ. dr., Universitatea din București

George Bartender z, Cetatean roman

George Ioniță Ciurez ,

George Lăpădat , Student

George Veliche , Cetatean

Georgescu Andreea, In nume personal

Georgescu elena carmem, Profesor pensionar

Georgiana Ciuchi, persoana fizica

Georgiana Stângu , Cetățean

Georgiana Vintila, Profesor

Georgiana-Roxana Mucea, In calitate de cetatean roman.

Gheorghe Dumitru, Scriitor

Gheorghe Oana, Parinte

Gheorghe Roșca, părinte

Gheorghiu Dragos Nicolas, Rezistenta Civica Galati

Gherasim Lia Gabriela,

Gherbăluță Gabriel , Profesor

Gherman Bianca Mihaela , Absolventa

Gherman Marian, Student

Ghita Andreea, Medic

Ghita Teodora, Parinte

Ghizdeanu Camelia, Ponta – Campeanu aceeasi mizerie

Giurcanu Nicoleta , Asociația 21 Decembrie 1989

Giurcanu Nicoleta , Asociația 21 Decembrie 1989

Gliga Cristina, Profesor

Glitia, Asociatia Bergman Timisoara

Gogalniceanu Corina, Cetățean

Gogalniceanu Razvan, Cetățean

Goghie Dragos Sebastian, –

Goia Dorel, contribuabil

Grafinaru Anca Livia, Profesor

Grecu Liliana,

Grigoraș Elena Antoneta, Grigoraș Elena Antoneta

Grigore Florina , Profesor

Grigore Lidia, Părinte a trei elevi

Grigorescu Cristina, Părinte

Gunea Mariana , Cetățean român, mama, învățătoare

Gurgu Ioana Alina,

Guțu Ramona , Părinte de elev

Hadâmbu Ioana Cristina ,

Hagianu,

Hana Ciobanu, Parinte

Has Silviu , Profesor

Hoinic Adriana,

Horge Claudia , Persoana fizica

Hornia Voichita, cetatean

Huidiu Nicoleta,

Huja Alexandra , Părinte

HUZUM SILVIU, Cadru didactic.

Iacob Codruța Mihaela , Calitatea

Iacob Gabriela, persoana fizica,ingrijorata

Iacob ionel cristian, Cetatean

Iacob Mariana , Persoana fizica

Iacob Simona, Parinte

Iamandi Vlad, persoana fizica

Iancu Amelia, Persoană fizică interesată de educația copiilor acestei țări

Iancu Florentina , Persoana fizica

Ichim Georgiana-Mihaela, Persoana fizica

Ichim Mihaela, Profesor, persoana direct implicata in Educatie

Ignat Mirela, Persoana fizica

Ileana Luiza Parlea , Profesor

Ilinca Gheorghisor, Cetatean si mama

Io, Ioana Negrea

Ioan Streza,

Ioana Ciurea, Profesor

Ioana Diana, parinte

Ioana Dobrica, Parinte

Ioana Ileana Ștețco, Scriitor

Ioana ONICA, Parinte

Ioana Popirlan, cetatean

Ioana Rusu, Cetatean

Ioana, Personal ca si cetățean roman

Ion Aurel, cetatean

Ion Corina, Părinte

Ion Dur, profesor universitar

Ion Gabriela, Parinte

Ion Romulus Scorei, Prof univ. dr., director BioBiron Research Institute

Ion Sanda,

Ionela Calina ,

Ionela Melnic, Părinte

Ionescu Fleser Andrei ,

Ionescu Irina Mihaela , Profesor

Ionescu Mirela ,

Ionescu mona ,

Ionescu raluca, Mama

Ionita Cosmin, Cetatean

Ionuț Petcu, Student

Iordache Aura, Parinte

Irena Stefan,

Iridon Gentiana ,

Irimiea Dina, Cetățean român

Irina Alexandru, Cetatean/parinte

Irina Bako, ceatatean preocupat de starea precara a invatamantului din Romania

Irina Camen Fiscuci, Cetatean, preocupat de educație si de ceea ce se întâmplă cu ai nostri copii

Irina Carmen Fiscuci, Cetățean

Irina Chipaila, Pers fizica

Irina Ghidus,

Irina Holca, Cetățean, profesor

Irina Sarpe, Profesor pensionar

irina, parinte si cetatean

Ispas Geta, Voluntar civic

Ispas Ramona Amalia, Profesor

Ispir Angelica, Parinte preocupat de educația copilului

Istrate Florentina , Cetatean roman

Iulia Draghici, persoana fizica

Iulia Hurducas,

Iulia Pădureanu,

Iulia Scarlatescu, simplu cetatean

Iurii Chisinevski, Pensionar

Ivanov Agurita , Persoană fizică

Jacota Doina, Cetatean

Julieta Cloșca , Parintii cer schimbare-grup civic

Kato Csilla,

Kiraly V. Istvan, conf. dr

Korinna Zamfir,

Kovaci Angela, Cetățean român , părinte

Krech Delia, Profesor

Larisa Ionescu, Cetățean, mama

Laura Constantinescu,

Laura Cristina Elinescu , Cetățean

Laura Ghibu, Părinte de copil de 12 ani

Laura Greta Marin, Asociația pentru Educație și Justiție Socială HUMAN CATALYST

Laura Maria Becheru,

Laura Ungureanu , Profesor si parinte

Laurentiu Gabor, Simolu cetățean

Lavinia Stan, Al meu personal.

Leonard Stoica,

Leonte Adrian, Cetatean

Letca Bianca, Cetatean roman

Letiția Oprea , Părinte

Leucuta Calin , Cetatean

Lia Perjovschi, Arhiva de Arta Contemporana

Liana Costea,

Liana Finatan ,

Lica Ion Prudentiu, Parinte a doi elevi

Lidia Bodea, Editura Humanitas

Lidia Suciu, Bunica,cetatean al Romaniei!

LIGIA GARCEA, PERSONAL

Ligia,

Liliana Bouladoux, Producator cinema

Liliana Timofte, Profesor

Liteanu Alina, Părinte

Livia Mărculescu, Părinte; membru grup civic Părinții cer schimbare

Livia Nistor,

Liviu Marin, Profesor, Universitatea din Bucureşti

Liviu Ornea, Profesor Universitar Dr., Facultatea de Matematica si Informatica, Universitatea din Bucuresti

Liviu Solomon, Cetățean

Liviu Șoptelea, pictor, Societatea Culturală EXPO-ART Botosani

Liviu Stefanescu, Cetatean roman

Lizuca, Parintele unui scolar, fiica unui profesor

Loredana Oanes, parinte

Loredana Pampu, Parinte

Loredana Vlad-Sabie, Persoana fizica

Lorina Iacob, Semnez in nume personal

Luchian Antoaneta Ioana, Profesor

Lucia El Kodra,

Lucian Ciobanu, Parinte

LUCIAN GARCEA, PERSONAL

Lucian Lazar,

Lucian osatiuc, Individual

Lucian Osatiuc, Individual

Lucian Sandu,

Lucrina Stefanescu,

Luiza A. , Parinte

Luiza Baggesen, Cetatean

LUMINITA SMARANDACHE, Cetatean roman

Lungeanu Claudia, Persoana fizica

Lutas , Cetățean

Machedon Otilia, Profesor

Machidon Oana,

Mădălin Adar , Student

Madalina Bustiuv,

Maeiana Sferle,

Magdalena Sîrghe, Părinte

Maiuru Maria, Parinte

Malea Nicolae, Persoana fizica

Mândru Ilie,

Manea Leontina, Cadru didactic

Manea Mihai,

Manolache Andreea , Profesor

Manolache Dumitru,

MANOLACHE ION MARIUS ,

Manole Ștefania, Studentă în cadrul Facultății de Drept, Universitatea Ovidius Constanța

Manolescu Ana Marina, Cetățean

Manu Iuliana, parinte

Manuela Plapcianu, fost antreprenor social, fondator Fundația Education for All

Mara Popa, jurnalist

Marcovici Rodica , Profesor

Marcu Raluca , Părinte

Mărcuș Radu Ștefan,

Mareș Remus Horia , Cetățean

Marga madalina, Psiholog

Mărginean Delia, Parinte

Maria  Dumitrescu,

Maria Bucur, Profesoara universitara, Indiana University, doctor honoris causa, SNSPA

Maria Cuc, Persoana fizica

Maria Ionas, Persoana fizica

Maria Magdalena Szekely, Profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Maria Matei , Cetățean

Maria Nistor,

Maria Nistor, Profesor

Maria Pop,

Maria Teodoreanu , Personal

Maria-Carmen Pantea ,

Maria,

Marian Bolcu, Cetatean roman

Marian Grigoras,

Marian Popescu, Profesor, CARFIA/Universitatea din Bucuresti

Marian Zulean,

Mariana Domnica Sutu , Pers fizica

Marinela Lita, parinte

Marinescu Carmen, persoana fizica

Marinoiu Elena, Pensionar

Marius C. Cimpoae, profesor

Marius Gridan ,

Marius Mardare , Persoana

Marosi Georgeta , Profesor

Mateescu Andrei Sebastian, Operator Cultura si Artist (prezent in scena locala de +10 ani)

Matei Gheboianu, Profesor

Matei Lucian Stefan Petru, Tatã

Mattioli Marta, Persoana fizica

Meleg Elena, Profesoară

Mereț Irina, Profesor

Meret Simona, Parinte

Meret Simona, Parinte

Meret Simona, Parinte

Mezdrea Adriana, Profesor

Micu Elena, Parinte

Mihaela Ardelean, Parinte

Mihaela B, parinte

Mihaela Bot, Cadru didactic, părinte

Mihaela Folea, Doctor in stiinte

Mihaela Ilie,

Mihaela Miroiu, Prof. Univ. Dr.

Mihaela Nia ,

Mihaela Receanu, Cetatean

Mihaela Scânteie , Membru USRPLUS Brașov

Mihaela Stingu,

Mihaela T., Persoana fizica

Mihaela Tănăsescu, Părinte

Mihaela,

Mihăescu Mihai Valentin, Părinte

Mihai Bianca , Cetățean

Mihai Isan Catalin , Persoană fizica

Mihai Păunescu, Profesor universitar

Mihai Sbirn, Cetățean

Mihai Som, Cetatean

Mihai Stoicea, Personala

Mihăilă Iulian Adrian, Cetățean îngrijorat

Mihailescu Magda,

MILEA CLAUDIU IOAN, In numele meu

Milea Daniela, Parinte

Militaru Elena ,

Minodora Sălcudean, conferențiar universitar

Mioara Enache , Parinte

Mirabela Tiugan,

Mircea Branza, Conferențiar universitar

Mirela ,

Mirela Dicu, Persoana fizica

Mirela Dumitru, Cetatean si parinte.

Mirela Haralambie, parinte

Mirela Marinica, Parinte

Mirela Olaru, cetățean al României

Miritoiu Raluca, Restaurator

Miruna Găman, cetățean

Miruna Matache, Independent

Mitache Elena, Persoana fizica

Mitrache Mădălin , Student

Mitrea Nicușor , Student

Mitrut Loredana, Pedagog si parinte

Miu Felicia,

Miu Ioan Sever Livius,

Miu Relu,

Mocanu Luminița , Părinte

MODORANU IULIA, PROFESOR

Modorcea Alina Maria , Parinte/profesor

Modorcea Ovidiu, Personal

Moldovan Isabella Anamaria , Cetățean al României

Moldovan Paul Octav, Cetatean al României

Monica Gherase Toader,

Monica Harmanescu, Cetățean român

Monica Maria Anastase , Asociația Tam-Tam

Monica Moisa, Parinte

Morea Ramona-Diana, Părinte de elev.

Moulin Guilhem , Cetatean

Muntean Cosmin, Cetatean

Munteanu Mariana, Parinte

Munteanu Oana , Cetatean

Munteanu Oana,

Mureșan Andrèea, Părinte, membru al Asociației de părinți a școlii și fondator al unui grup civic de părinți

Muresan Diana, Educator și parinte

Muresan Diana, Educator și părinte

Mureșan Marilena, Mureșan Marilena

Muresan Radu,

MUTU PAULA, Studenta

Nagy Anamaria Gabriela , Cetățean al României votant al PNL de la primul vot

Narcis Popescu,

Năstase Sorina Ioana ,

Nastase Teodor,

Natalia Cuglesan, Cadru didactic

Natalia Vasile Vouculescu, Invatator

NEACSU ALINA VALENTINA, Parinte al unui elev in clasa a V – a

Neagoe Eugenia , Profesor

Neagu Mihai, Individual

Neagu Raluca, Parinte

Nechiti Alexandra ,

Necula Mihaela Georgiana, Cetatean

Neculau Elena Catalina , In nume propriu, părinte a 2 copii

Nedelcu  Rodica, Profesor

Nedelcu Maria,

Nedelea Jean, Asist. Univ.

Negoita Edwin, Cetatean

Negoita Ion, Parinte

Negoita Maria, Parinte

Negrescu Liliana, Parinte

Negru , Persoana fizica

Negulescu Bogdan-George ,

Nelu Milea, Cetățean român

Nicoara Claudiu, Persoana fizica

Nicolae Corneliu Miulescu Domasneanu,

Nicolae Ioana , –

Nicolae Vranciu,

Nicoleta Avram,

Nicoleta Bogoș, Președinte ASOCIAȚIA LICURICII FERICIȚI

Nicoleta Budz,

nicoleta catrinesxu, parinte

Nicoleta Cramaruc , Profesor

Nicoleta Solomon, Cetatean roman

Nicoleta Tiloiu, Parinte

Nicorici Emanuel,

Niculae Andreea, Cetatean si parinte

Niculescu Catalin Aurel, Parinte

Niculescu Maria, Cetățean revoltat

Niculescu Oana Lorena,

Nineta , Părinte

Nistor Gheorghe,

Niță Liliana , Profesor

Nitu Andreea-Rebeca,

Nițu Eduard,

Noghiu Daniela, Profesor

Nora Oprean , Cetățean

Nuța Preda, cetatean responsabil

O.C. Hogea, Jurnalist

Oana Adriana Sorinca, Cetatean

Oana anghel, Cetățean/ Parinte

Oana Caciuc, Persoana fizica / Parinte

Oana Demetriade,

Oana lica,

Oana Mihăilă,

Oana Negru, părinte,

OANA PELLEA, actrita

Oana Pop,

Oanes Aurelian Danut, Parinte

Olaru Elena , Părinte

Olaru Viorica Delia, profesor pensionar

Olga Loday, Profesor

Olteanu Mirela,

Onica Ioana , Părinte și cadru didactic

Oprea Madalina, Profesor

Oprean Iuliana-Maria, Parinte

Oradea Civică 2017,

Orando Balaș,

Orbai Camelia, Persoana fizica

Ovidiu Canura ,

Ovidiu Dan, Inginer

Ovidiu Forai, istoric, inginer

Ovidiu Vanca,

Ovidiu Vanghele, Asociatia Centrul de Investigatii Media

Pană Horia,

Pandelescu Raluca, Cetatean al acestei tari,mama a 3 copii

Paparete Traian , Asociația #activAG Pitești

Paraschiva Suciu,

Parintii cer schimbare, Grupul civic Parintii cer schimbare

Pasca Ana-Maria, Părinte, cetatean

Pascal Roxana, Parintii cer schimbare

Pașcanu Fernando, Cetățean

Pătrașcu Mihai,

Pătrașcu Monica , Profesor

Paul Brusanowski , Universitatea “Lucian Blaga”  Sibiu

Paul Sarpe , Profesor pensionar

Paul-Liviu Petruș, Cetățean român din Diaspora

Paula C., o persoana careia ii pasa de ce se intampla in Romania

Paula Ciucur, Profesor

Paula Mihai, profesor

Paula Vidican , Părinte

Perciun Ioana, Pers fizică

Perșinaru Maria,

Petcu , Profesor

Petrache Simona, Parinte

Petre M. Iancu, Jurnalist

PETREA Sorin, pensionar

Petrescu Elena , Profesor

Petrescu Elena-Cristina , Profesor învățământ primar

Petru Martinas, Parinte

Petru Susan,

Petru-Ionut Vorniceanu ,

Pirvan, Parinte

Pitrop Camelia Crina,

Ploesteanu Lucian , Persoana fizica-parinte

Plugaru Maria ,

Pop Ana Maria, Părintele unui elev

Popa Catalina,

Popa Florin,

Popa Ionuț Alexandru , Independent

Popa Lucia, Parinte copil

Popa Veronica , profesor

Popescu Ana Maria,

Popescu Bogdan Ioan, Niciuna

Popescu Gabriel Constantin,

Popescu Gabriela, Cetatean al Romaniei

Popescu Gina,

Popescu Gratiela, persoana fizica

Popescu Mihaela, Părinte

Popescu Mugurel, Sindicat Solidaritate Universitara

Popescu Simona, Parinte

Popp Cristina, Persoană fizică

Porumbel Marian George, Persoană  fizică

Posa Daniela, Cetatean al tarii

Postolache Maria, Cetatean

Preda Catalina Alexandra, Cetățean al României

Preda Dan,

Preda Dumitru Vasile , Persoana fizica

Preda Nicoleta , Membru in grupul civic Parintii cer schimbare

Predescu Alina, Mama

Pretorian cristina,

Pretorian cristna, Pensionar interesat de viitor

Prof. Dr. Hobai Stefan-Virgil, Targu Mures, Echipa tehnica pentru scanari semantice si euristice. Platforma antiplagiat PANDORA Tg. Mures.

Prof.Maria-Luisa Flonta, profesor universitar emerit

Profeanu Robertino , Tată al unui copil pe care nu-l doresc plecat in afara țării.

Psraschiva Suciu,

Puica Dorina, Parinte

Puiu Alina-Bianca, Student

Purghe Delia , Profesor

PUSCAS COSMIN,

Răbuș Gabriela,

Răcaru Andreea Cătălina, Student masterand

Racasanu Rodica, Profesor

Radu Aurel , Funcționar

Radu Luminița , Profesor

Radu Pacev,

Radu Paraschivescu, scriitor

Radu Ticiu, EducaTM, fondator

Radu Vancu,

Radu-Sebastian Stoica, Persoană Fizică

Raducu Florin, Student

Radulescu denis,

Raluca Alecu,

Raluca Gheorghiu Culda, Actor

Raluca Iordache , Cetățean al statului roman și psiholog copii cu nevoi speciale

Raluca Oancea, Persoana civila

Raluca Olteanu,

Raluca Paraschiv, lector universitar

Raluca Popan, Cetatean

Raluca Pruna, Jurist

Redinciuc CRISTIAN , Cetatean

Relea Iuliana ,

RENATO ILIESCU, PERSONAL

Retegan Dan, personal

Retegan Dan, personal

Riscu Constantin, Cetațean

Rochian Angela,

Rodica Dean ,

Rodica Haranaciu, Pensionara,fostă profesoară.

Roger Stan, Cetatean indignat

Roman Claudiu Liviu , Persoana fizică

Roșca Irina, Persoană fizică

Rosia Felicia , Persoana fizica

Roșioru Ionuț Florian,

Rotaru Gheorghe ,

Roxana Brahasteanu, Parinte

Roxana Chiriloi,

Roxana Mantoiu, Cetatean roman

Roxana Marinescu, Profesor universitar ASE Bucuresti

Roxana Oanca,

Roxana Tarlea, Parinte a 2 copii

Roxana Ungureanu, Parinte, elev clasa a patra

Rus Cristiana Iulia, Student

Rusen Cristina, Parinte

Rusu Aurel,

Rusu Mirela , Părinte

Ruxandra Negrila, Persoana fizica

Salajan Adela, Parinte

Sallak Margit, Profesoara

Samsodan Mihaela, Parinte

Sanda Foamete,

Sanda Gabriela Murtaza, Cetățean român

Sanda Popescu, PROFESOR

Sandra O’Connor, Asociația Outreach

Sandu Florina, Bunică

Sandu Laura,

Sandu Steluţa, cetăţean român  particular

Şarpe Îrina, Profesor

Şarpe Paul , Profesor

Sasu alexandra, Pers fizica

Sasu elena,

Sava Roxana, Profesor

Savin Andreea-Roxana , Student

Savu Gabriela, persoana fizica

SAVU IOANA,

Schneider Andreia , Părinte și profesor

Sebastian, Cetățean

Selaru Lucian , Cetățean responsabil

Semnez această scrisoare deschisă. , Florentina Minulescu pf

Septimia Dobrescu, Persoană interesată de educație

Serban Babei, Personal

Șerban George , Persoana fizica

Șerban Valerică , Cetățean

Sergiu Bălțătescu, Profesor universitar

Sergiu Papara, Cetățean cu 2 copii!

Sevim Loghinoaia , Parinte

sgardea cristina, parinte

Silvestru Paslaru,

Silvia Manolache ,

Silvioara Mihai , Profesor

Sima Catalina , Părinte

Simion Gabriela, Rezistăm și la Paris

Simionov Tamara, Parinte

Simona ,

Simona Dobros, Persoana fizica

Simona Luzi, Arhitect

Simona Manu ,

Sin-Bulban Cosmin, Persoana fizica, tatal a 3 copii, foarte interesat de educatia lor!

Sinziana Ioniță Ciurez ,

Sirbu Lacramioara, Persoana fizica

Sitaru Luiza, Parinte

Smarandita, Cetățean român

Soare Angelica, Profesor

SOARE FLORIN GEORGIAN, Parinte

Soare Lucian, parinte

Soare, Profesor

Sofica Alina ,

Sorina, Persoana fizica

Speranta Munteanu,

Spinu Nicoleta, Parinte

Stan Andreea, Parinte

Stan Lenuta, Personal

Stan maria geanina, Cadru didactic

Stan Mioara Ioana , Parinte

Stana Sandina, Cetatean roman

Stanca Eugen,

Stanca Melania, Profesor Inv primar

Stanciu Daniel Petru ,

Stanciu Oana, Părinte

Stanciu Vlad, Persoana fizica

Stancu Cornelia, Profesor si parinte

Stanescu Adriana,

Stark Cristina, Părinte

Stefan Dinu, Parinte

Stefan Lucian, Profesor

Stefan Vlaston, Jurnalist

Stefan Vlaston, Jurnalist

Stefana Marmureanu,

Stefanescu Eduard-Traian, Student

Stefania Dumitrache, Student

Stegerean Eugen,

Steluta Munteanu, persoana fizica

Steluta Nastase-Lupu, Părinte

Stoian Amelia, Profesor

Stoian Valeria, Profesor

Stoica Adriana Claudia , Parinte copil

Stoica Andra-Elena,

Stoica Marilena ,

Stroe Alexandra ,

Stroe Stanciu George,

Stroisteanu Georgiana- Cristina,

Suciu adrian,

Suciu Andreea, Parinte

Suciu Cristian,

Suciu Diana Elena , Studenta

Suciu Răzvan,

Susai  Monica, Părinte

Susai Mircea, Parinte

Tabian Iuliana,

Talpes Ana-Maria, Mamă

Taman Viorel, Cetatean si tata de copil clasa a VII-a.

Tanase,

Tarlea Bogdan, Parinte

Țâțârliga Vanessa-Mihaela , Studentă

Teodora Vlad , cetățean român

Teodora Vlad , cetățean român

Teodorescu Razvan-Ionut , Cetațean Revoltat

TEODORESCU VALERIU, Parinte

Tiharau Georgiana, PARINTE

Timuca Delia , Cetatean indignat

Timuca Maria, Cetatean responsabil

Tina Vesel, Cetatean căruia îi pasă

Tinel Cojocaru,

Tiroga Mihaela, Profesor

Tiron Diana, Parinte

Țiței Carolina ,

Titiila Mihai, Parinte si cetatea al acestei tqri

Titus Pal, Cetățean

Toader Tamara,

Toma Dumitru, Student

TOMA LIANA, Protestatar

Toma, parinte

Tomescu Alina , Părinte

Tomescu Ionela,

Totoescu Alexandra,

Trandafir Cristian , Personal

Trusca Andrei , Cetatean revoltat

Trușcă Vasile , În nume propriu!

Tudor Iuliana, Parinte copii

TUDOR MADALINA, PERSONAL

Tudor Mihai, personal

Tudor Steluța, persoana fizica

Tudor Voiculescu-Radu, Parintii cer schimbarea

Tudorache Mihai Vlăduț , Cetățean

Tudoran-Dumitru Constantin,

Tulbure Adriana, profesor

Turlacu Dumitru Gabriel ,

Tutunea Daniela,

Tutunea Petre,

Ungureanu Mădălina,

Vaculisteanu, Cetatean roman

Valache Catalina, Parinte

Valentin Gavrilov , Cetățean al României

Valentin Potirniche,

Valentina Matei , Profesor

Valeria Comanita, profesor de matematica,pensionar,

Vanda Calimanescu , .

Vasile Dumitriu , Asociația Bihorul Civic

Vasile Dumitriu, Asociația Bihorul Civic

Vasile Hotea-Fernezan,

Vasilescu Tatiana, Cetățean european

Vasiliu Iolanda ,

Velica Giooconda Angelica ,

Velicu Constantin, Cetățean

Vera Cimpeanu, Cetatean

Vera Mantu , Cetatean

Vestemean Dumitru Cosmin,

Vicentiu Apetrei, Parinte

Victor Rebengiuc, Actor(fost Rector)

Vieru Ilinca, Student

Vilaia Consuela, Profesor

Vincene Mădălina , Profesor de limba și literatura română

Violeta Baldovin,

Violeta Stoiculeț , Cetățean al Romaniei

Violeta Zamfir, Persona

Violina Ciupa ,

virgil rusu, persoana fizica

Virgil Seizu, Cetatean

Vlăduț Ilie, Cetățean

Vlăsceanu Lazăr, Profesor, Universitatea din Bucuresti

Vodă Rodica, Cetatean

VOLUNTARI IN EUROPA, VOLUNTARI IN EUROPA

Vorovei Oana, Părinte a 3 copiii

Vorovei Răzvan, Parinte

Vrabie Tudor Matei, Societatea Studențească de Stiinte Politice

Yilmaz Selina, Student

Zaharia Daniela,

Zaharia Liliana , Părinte

Zaharia Mihaela, Parinte

Zdrenghea Simona, Profesor

Zecheru andreea elena, Parinte

Zete ioan , Cetatean Roman !

Zina Cristea , Părinte, cetățean, contribuabil.

Zorița Câmpeanu, Pensionară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



 

 

Recent Posts
Showing 6 comments
  • Coman Aura
    Reply

    Cred ca pentru a conduce orice minister este nevoie de un profesionist care nu are in CV probleme de etica.

    • Liliana Bejan
      Reply

      Pentru a conduce un minister este nevoie de un profesionist.

  • Geo Scripcariu
    Reply

    Subscriu.

  • Doina
    Reply

    CALOTA DOINA COCA, CETATEAN EUROPEAN

  • M. C. Donici
    Reply

    proiect în dezbatere
    10%DIN P. I. B.
    (4%investitii)
    pt trecerea de la ed funcțională la ed morala.
    scop:dezvoltarea armonioasa a individului (împlinit ca ființă, înțelegere funcționala, acces la creația științifica și artistica)
    3 ANI PREGATITORI. studiu limbaje prin joc
    12 ANI OBLIGATORII
    1 EDUCATOR-10 ELEVI
    PRINCIPIU:înțelegerea fenomenelor nu memorare mecanica
    MATERII:
    LIMBAJE:matern, străin, vizual, muzical, corporal
    STIINTE:mate, fizica, geografie, chimie, biologie
    ISTORII:naționala, universala, arte vizuale, arte spectacol, religiilor
    SPORTURI:atletism, echipa, lupte, înot, optionale
    DIN ANUL5:se introduc materii opționale funcție de profil
    TESTARE:(fara note) națională trimestriala
    LICEE URBANE SPECIALIZATE(asigurare transport) asigura pregătire medie
    RECUPERARI:în vacante
    PROFESORI SPECIALIZATI+ARTIȘTI CU JUMĂTATE DE NORMA
    BAC:7 materii
    SCOLI NOI DOTATE
    CL. 1-6 dimineața
    CL. 7-12 după masa
    FINANTARE:
    6% lege
    4% eradicarea coruptiei(min. 13%din PIB)
    MANUALE adaptate
    Scopului
    PROFESORII VOR DEZVOLTA SISTEMUL
    “o societate postmoderna își pune aceasta problema”
    prof dr arh M. C DONICI
    20 ani elev
    30 ani PROF

  • Aida Ferat
    Reply

    Pregătiți copiii pentru viață, introducând ca discipline obligatorii: IGIENA, EDUCAȚIA SEXUALĂ, PSIHOLOGIA VIEȚII COTIDIENE. Permanentizați GRAMATICA LIMBII ROMÂNE, inclusiv în învățământul superior, indiferent de profil.

Leave a Reply

Start typing and press Enter to search

%d bloggers like this: